Acest studiu teoretic sumar si, in esenta, lipsit de utilitate practica, isi propune, dupa cum sugereaza si titlul, sa stabileasca in ce masura declaratiile reproduse in cele ce urmeaza si care apartin unui senator al Romaniei, ar putea genera consecinte de natura penala fata de autorul lor. 

Avem in vedere in concret declaratia facuta de catre senatorul si presedintele UDMR, Marko Bela, in data de 20.10.2007, la Targu Mures, in cadrul festivitatii de lansare a candidatilor pentru Parlamentul European:  

a) UDMR duce o lupta continua pentru autonomie si pentru „redobandirea pamantului pierdut in 1918”

b) „In 1526 stramosii nostri au pierdut si, pentru un secol si jumatate, tara nu a mai fost a noastra. Ultima data aceasta patrie s-a pierdut in 1918, iar datoria noastra este sa redobandim acel pamant pierdut. Sa redobandim tot ce am pierdut: casele, padurile, pamanturile, steagul ”.

Problema de drept

In speta se pune problema de a sti daca putem sustine teza conform careia declaratiile anterior citate ar putea determina aplicabilitatea prevederilor art. 166¹ C. penal., cu alte cuvinte, daca s-a savarsit infractiunea de actiuni impotriva ordinii constitutionale.

A. Cateva aspecte de ordin istoric

Pentru a analiza consecintele declaratiilor amintite in plan juridic este necesar sa relevam mai intai insemnatatea lor istorica. Astfel, este foarte important de retinut ca pamantul „pierdut in 1918” despre care se face vorbire este Transilvania, care intre anii 1867 si 1918 a fost anexata partii maghiare a Imperiului Austro-Ungar, fiind cunoscuta si sub denumirea de Transleithania. In aceasta perioada romanii au fost victimele unei intense politici de maghiarizare, masurile discriminatorii la adresa romanilor fiind abundente.

La încheierea Primului Război Mondial, în contextul prăbuşirii Dublei Monarhii, Ungaria îşi proclamă independenţa, incluzând în teritoriul său şi Transilvania. În aceste condiţii, fruntaşii Partidului Naţional Român şi românii din partidul Social Democrat înfiinţează Consiliul Naţional Român la Arad la data de 3 noiembrie 1918. La data de 13 noiembrie, la Belgrad, guvernul Ungariei semnează armistiţiul cu Antanta, fixând o linie de demarcaţie, care lăsa sub controlul Ungariei nordul şi centrul Transilvaniei, iar Banatul sub controlul Serbiei. În aceste condiţii, românii organizează la data de 18 noiembrie / 1 decembrie 1918 o Adunare Naţională la Alba Iulia la care desemnează 1228 delegaţi. Adunarea Naţională hotărăşte unirea cu România a teritoriilor locuite de români. După unirea din 1918 cu România, timp de un an şi jumătate, Transilvania rămâne autonomă în cadrul statului roman, fiind condusă de un Consiliu Dirigent.

Regele Ferdinand, la data de 11/24 decembrie 1918, sancţionează unirea cu România a “ţinuturilor cuprinse în hotărârea Adunării Naţionale de la Alba Iulia.”

In concluzie, Marko Bela face in mod neechivoc referire la Transilvania, considerandu-se in contextul actual o ultima reduta avand drept scop „redobandirea steagului” si a „pamantului pierdut”.

B. Semnificatia juridica a unei eventuale redobandiri a „pamantului pierdut”

Prin afirmarea intentiei de a „redobandi pamantul pierdut”, „patria” si „steagul”, Marko Bela se pronunta in public in sensul unei „intoarceri in situatia anterioara”, adica in situatia politica in care Transilvania, regiune a statului roman, sa faca din nou parte din teritoriul Ungariei.

1. Dispozitiile constitutionale relevante cu privire la caracterele statului roman

Potrivit art. 1 al. 1 din Legea Fundamentala, Romania este „stat national, suveran si independent, unitar si indivizibil”. Sub aspectul analizei noastre, ne intereseaza cu precadere caracterul unitar si indivizibil.

Caracterul unitar se refera la unul dintre elementele constitutive ale statului roman, si anume teritoriul. Acest caracter poate fi definit ca fiind acea trasatura a statului roman ce determina existenta pe teritoriul statului roman a unui singur rand de autoritati publice centrale si a unei singure cetatenii, cea romana.

Pe de alta parte, caracterul indivizibil se refera la imposibilitatea de trecere sub stapanire straina a unuia dintre cele trei elemente constitutive ale statului – teritoriu, populatie si suveranitate.

2. „Redobandirea pamantului pierdut” constituie un atentat la caracterul unitar si indivizibil al statului roman

Aceasta redobandire a patriei si a steagului are in vedere pe fond modificarea formei de organizare a teritoriului Transilvaniei, aceasta modificare facandu-se dupa modelul celei existente inainte de 1918, desigur adaptat la epoca noastra. In toate cazurile, este vorba de crearea unui al doilea rand de autoritati in vederea asigurarii guvernarii teritoriului „desprins” din actualul stat roman.

Cu alte cuvinte, redobandirea steagului si a patriei nu se pot realiza decat prin incalcarea caracterului unitar al statului roman – deoarece se creaza un al doilea rand de autoritati centrale – si prin incalcarea caracterului indivizibil al statului roman – deoarece unul dintre elementele constitutive ale statului, teritoriul, este trecut in parte sub o alta stapanire, sub o alta autoritate decat cea a statului roman.

Astfel, este evident ca se tinde la schimbarea ordinii constitutionale actuale.

3. „Redobandirea patriei si a steagului” nu se pot realiza decat impotriva legii

Deja am stabilit ca obiectivul pe care si-l propune UDMR prin liderul sau contravine art. 1 din Constitutie care reglementeaza printre altele caracterul unitar si indivizibil al statului roman.

Este esential ca in acest context sa avem in vedere art. 152 din Constitutie care reglementeaza limitele revizuirii constitutionale. Acest text fundamental statueaza ca nu pot face obiectul unei revizuiri constitutionale, printre altele, dispozitiile privind caracterul unitar si indivizibil al statului roman.

Asadar nu exista nicio modalitate prin care sa se ajunga pe cale licita la realizarea obiectivelor UDMR (exprimate de Marko Bela), avand in vedere ca tot ceea ce este neconstitutional este si ilegal.

C. Aspecte relevante privind infractiunea prevazuta de art. 166¹ Cod Penal

Infractiunea de actiuni impotriva ordinii constitutionale face parte din Titlul I al Partii Speciale a Codului Penal, fiind vorba despre „Infractiuni contra sigurantei statului”. In aceasta ordine de idei, avem de a face cu o infractiune de pericol, al carei element material consta in: „Initierea, organizarea, savarsirea sau sprijinirea de actiuni care pot pune in pericol sub orice forma ordinea constitutionala, caracterul national, suveran, independent, unitar si indivizibil al statului roman”. La alineatul al doilea al aceluiasi articol este prevazuta o varianta atentuata constand in fapta de a indemna publicul la savarsirea celor anterior expuse.

Fiind vorba despre o infractiune de pericol, se impune sa stabilim de la bun inceput ca pentru ca fapta sa existe este suficient ca prin realizarea elementului material sa rezulte o stare de pericol la adresa sigurantei statului. Ca atare, nu se cere producerea unei alterari a realitatii faptice.

In legatura cu elementul material insa, se impun cateva precizari. Sunt prevazute alternativ initierea, organizarea, savarsirea ori sprijinirea de actiuni. Cerinta esentiala este ca aceste actiuni sa fie de natura, sa fie apte sa se constituie intr-un pericol la adresa caracterelor statului roman si a ordinii constitutionale. Subliniam deci din nou faptul ca nu este necesar ca acest pericol sa se si materializeze, generarea prin aceste actiuni a eventualitatii, a potentialitatii sale fiind suficienta pentru existenta infractiunii.

In speta, declaratiile ce fac obiectul analizei noastre, au fost rostite in fata unui public numeros format din membri de partid, simpatizanti dar si oameni politici, demnitari, reprezentanti in Parlamentul Romaniei si viitori reprezentanti ai romanilor in Parlamentul European. In acest fel, se face in mod public un apel tuturor cetatenilor ce fac parte din UDMR sau simpatizeaza cu obiectivele afirmate de catre acesta, apel ce vizeaza o „datorie”, „datoria noastra”. Iar aceasta misiune este tocmai de a redobandi steagul, pamantul, padurile, patria, deci cu alte cuvinte teritoriul si forma de organizare.

Fata de cadrul in care ea a fost exprimata si fata de publicul prezent, nu putem sustine ca aceasta declaratie a fost facuta jocandi causa.

Trebuie sa mai avem in vedere faptul ca printre cei prezenti la festivitate se numarau factori de decizie, adica persoane care fac parte din puterea executiva si din cea legislativa si care dispun de parghiile necesare pentru a incerca sa duca la bun sfarsit obiectivul neconstitutional al UDMR. In aceste circumstante, s-ar putea intrevedea o stare de pericol la adresa sigurantei statului.

In continuare se pune intrebarea daca aceste declaratii facute cu ocazia unei festivitati se pot incadra in coordonatele elementului material al infractiunii de la art. 166¹ C.p. Conform textului, este vorba despre initierea, organizarea, savarsirea sau sprijinirea de actiuni. Ca atare, se pune problema de a sti in ce masura o simpla declaratie poate fi interpretata ca reprezentand o actiune. Atat timp cat textul legal nu face mentiuni suplimentare cu privire la natura acestor actiuni, declaratia unui lider politic, senator al Romaniei poate fi incadrata in aceasta categorie, avand in vedere pe de o parte fortele ce ar putea fi puse in miscare de emitentul declaratiilor si pe de alta parte, argumentul potrivit caruia declaratia nu poate fi inteleasa ca o inactiune, ca o abstentiune.

Iar daca adoptam acest punct de vedere, vom observa ca aceste declaratii, prin natura lor, satisfac cerintele impuse de art. 166¹ C.p. pentru a ne afla in prezenta unei fapte penale. Ele se incadreaza in elementul material si sunt in acelasi timp apte – dupa cum am vazut mai sus – sa pericliteze siguranta nationala. Gravitatea lor consta in aceea ca nu este vorba despre simple cugetari ale unui filozof, ci este vorba despre o afirmare de obiective politice care contravin fundamentului constitutional al statului roman. Adica o entitate de pe teritoriul statului si care este obligata sa se supuna legilor acestuia si suveranitatii sale, ameninta prin scopurile pe care le afirma public chiar existenta acestui stat in forma consacrata prin Legea sa Fundamentala.

Iar din aceasta perspectiva putem sa incepem sa ne indoim si asupra liceitatii formatiunii politice care adopta asemenea obiective, dar aici este o alta discutie.

D. Despre inaplicabilitatea art. 72 al. 1 din Constitutie

Acest text constitutional consacra imunitatea parlamentara, in sensul ca alesii nu pot raspunde juridic pentru voturile sau opiniile politice exprimate in exercitarea mandatului. S-ar putea ridica acest contraargument al imunitatii, care poate fi insa paralizat in felul urmator: imunitatea parlamentara are in vedere opiniile politice exprimate in exercitarea mandatului. Or, Marko Bela, aflandu-se in cadrul unui eveniment organizat de catre UDMR, nu a facut declaratiile in calitatea sa de senator al Romaniei, ci in calitatea sa de lider, de presedinte al UDMR. Aceste declaratii nu au nicio legatura cu reprezentarea electoratului in Parlamentul Romaniei.

Mai mult, o declaratie de o asemenea gravitate si care are ca scop stabilirea unor obiective concrete de destabilizare a statului roman, nici macar nu poate fi privita ca o opinie politica. Este mult mai mult de atat, este un obiectiv politic ilicit, cu toate consecintele ce decurg de aici.

Cu riscul ca primul articol de pe acest blog sa apara intr-o nota de pesimism, trebuie sa spun ca in secolul exploziei informatiei si a tehnologiei, din pacate, oamenii nu mai au timp sa se opreasca doua secunde si sa priveasca in jurul lor, sa admire sau sa condamne lucrurile care ii inconjoara si care le determina viata. Am devenit niste roboti apatici care alearga dupa bani si glorie si care in maratonul asta infernal uita sa traiasca si uita ca traiesc. E vorba desigur despre zonele puternic urbanizate, pentru ca la Trei Scaieti timpul trece, evident, mult mai greu – apropo de teoria relativitatii.

Fenomenul descris sumar mai sus ii afecteaza nu numai pe cei care sunt parti intr-un contract de munca, ci si pe cei care sunt proaspat dobanditori ai capacitatii depline de exercitiu, chiar daca uneori cele doua categorii se intrepatrund. Cu alte cuvinte, studentii, care isi traiesc cei mai frumosi ani din viata fara sa constientizeze acest fapt, devin din ce in ce mai individualisti, din ce in ce mai constienti de faptul ca sunt potentiali competitori. In acest fel si in conditiile generalizarii acestei atitudini, intreaga savoare a vietii studentesti se prapadeste dar dobandesti in schimb uimitoarea abilitate de a da din coate pentru a iesi mereu in fata. Daca vreti e o “maturizare prematura”.

Si totusi, n-ar fi asta problema cea mai mare, avand in vedere ca pana la urma ne pregatim sa infruntam salbaticia societatii civilizate. Dar in aceasta fuga uitam ce invatam. Nu stiu daca fenomenul e general sau daca a aparut izolat in cazul meu si al colegilor mei din grupele 405 si 406 de la Facultatea de Drept din cadrul Universitatii din Bucuresti, insa cred ca e demn de mentionat.

Cele doua grupe amintite mai sus sunt in acelasi timp si grupele “de la Colegiu” – Colegiul Juridic Franco-Roman de Studii Europene, Paris I, Pantheon-Sorbona. Pe scurt, profesori de la universitatea din Franta sunt detasati la noi si ne predau in cladirea noastra, cu mentiunea ca la sfarsit avem diploma si de la Paris. Suna bine. Care e insa partea mai putin atragatoare? E simplu: sunt zile in care ai 12 ore pe zi de stat la facultate, asadar 0 ore timp liber, cateva momente ca sa reusesti sa mananci ceva; te mai uiti jumatate de ora la televizor seara si nu adormi, ci cazi din picioare. De aici consecinte variate: asa-zisele caderi de calciu, gastrite, ulcere, dureri de cap infernale etc. 

Da. Avem doua diplome. Stim franceza juridica. Citim o hotarare de 20 de pagini A4 scrisa cu 8 a CJCE sau a CEDO intr-o clipita, suntem un fel de semi-zei ai dreptului combinat (francez si romanesc si comunitar), stim care e diferenta intre Tratatele Constitutive….dar in acest proces de “impalniere” haotica de cunostinte ignoram tocmai ceea ce ar trebui sa constituie obiectul nostru de studiu – dreptul.

Pe vremuri aveai timp sa studiezi in liniste timp de patru ani clasicii dreptului civil spre exemplu, sa-ti largesti orizontul de cultura juridica, sa te delectezi cu scrieri vechi ale marilor autori romani de drept. In trei ani n-am citit nimic. Am subliniat disperat cu marker-ul niste pagini pe care le-am recitat pe la examene, am luat note mari, dar n-am surprins frumusetea dreptului. N-am avut timp sa merg la origini ca sa inteleg institutiile in profunzimea lor, n-am avut timp sa stau si sa observ mecanismul fascinant al Codului Civil si modul in care in evolutia dreptului, ramurile de drept s-au desprins din jus civile, acesta ramanand drept comun pentru ele.   

 Asta e motivul pentru care sunt un student la drept ratat cu o foaie matricola de invidiat. Si-am facut si-o rima…