Despre Colegiu si drept

Cu riscul ca primul articol de pe acest blog sa apara intr-o nota de pesimism, trebuie sa spun ca in secolul exploziei informatiei si a tehnologiei, din pacate, oamenii nu mai au timp sa se opreasca doua secunde si sa priveasca in jurul lor, sa admire sau sa condamne lucrurile care ii inconjoara si care le determina viata. Am devenit niste roboti apatici care alearga dupa bani si glorie si care in maratonul asta infernal uita sa traiasca si uita ca traiesc. E vorba desigur despre zonele puternic urbanizate, pentru ca la Trei Scaieti timpul trece, evident, mult mai greu – apropo de teoria relativitatii.

Fenomenul descris sumar mai sus ii afecteaza nu numai pe cei care sunt parti intr-un contract de munca, ci si pe cei care sunt proaspat dobanditori ai capacitatii depline de exercitiu, chiar daca uneori cele doua categorii se intrepatrund. Cu alte cuvinte, studentii, care isi traiesc cei mai frumosi ani din viata fara sa constientizeze acest fapt, devin din ce in ce mai individualisti, din ce in ce mai constienti de faptul ca sunt potentiali competitori. In acest fel si in conditiile generalizarii acestei atitudini, intreaga savoare a vietii studentesti se prapadeste dar dobandesti in schimb uimitoarea abilitate de a da din coate pentru a iesi mereu in fata. Daca vreti e o “maturizare prematura”.

Si totusi, n-ar fi asta problema cea mai mare, avand in vedere ca pana la urma ne pregatim sa infruntam salbaticia societatii civilizate. Dar in aceasta fuga uitam ce invatam. Nu stiu daca fenomenul e general sau daca a aparut izolat in cazul meu si al colegilor mei din grupele 405 si 406 de la Facultatea de Drept din cadrul Universitatii din Bucuresti, insa cred ca e demn de mentionat.

Cele doua grupe amintite mai sus sunt in acelasi timp si grupele “de la Colegiu” – Colegiul Juridic Franco-Roman de Studii Europene, Paris I, Pantheon-Sorbona. Pe scurt, profesori de la universitatea din Franta sunt detasati la noi si ne predau in cladirea noastra, cu mentiunea ca la sfarsit avem diploma si de la Paris. Suna bine. Care e insa partea mai putin atragatoare? E simplu: sunt zile in care ai 12 ore pe zi de stat la facultate, asadar 0 ore timp liber, cateva momente ca sa reusesti sa mananci ceva; te mai uiti jumatate de ora la televizor seara si nu adormi, ci cazi din picioare. De aici consecinte variate: asa-zisele caderi de calciu, gastrite, ulcere, dureri de cap infernale etc. 

Da. Avem doua diplome. Stim franceza juridica. Citim o hotarare de 20 de pagini A4 scrisa cu 8 a CJCE sau a CEDO intr-o clipita, suntem un fel de semi-zei ai dreptului combinat (francez si romanesc si comunitar), stim care e diferenta intre Tratatele Constitutive….dar in acest proces de “impalniere” haotica de cunostinte ignoram tocmai ceea ce ar trebui sa constituie obiectul nostru de studiu – dreptul.

Pe vremuri aveai timp sa studiezi in liniste timp de patru ani clasicii dreptului civil spre exemplu, sa-ti largesti orizontul de cultura juridica, sa te delectezi cu scrieri vechi ale marilor autori romani de drept. In trei ani n-am citit nimic. Am subliniat disperat cu marker-ul niste pagini pe care le-am recitat pe la examene, am luat note mari, dar n-am surprins frumusetea dreptului. N-am avut timp sa merg la origini ca sa inteleg institutiile in profunzimea lor, n-am avut timp sa stau si sa observ mecanismul fascinant al Codului Civil si modul in care in evolutia dreptului, ramurile de drept s-au desprins din jus civile, acesta ramanand drept comun pentru ele.   

 Asta e motivul pentru care sunt un student la drept ratat cu o foaie matricola de invidiat. Si-am facut si-o rima…